Treceți la conținutul principal

Dovlecei umpluți cu bulgur



     Ceva bun, simplu, relativ rapid de făcut și din punctul meu de vedere un fel ușor, de vară, bun de savurat atât la un prânz frugal, cât și la cină. E bun și pentru o zi de post sau pentru orice meniu vegetarian sau chiar vegan. Dacă vreți să nu folosiți cuptorul, folosiți umplutura ca salată

Ingrediente
  • 3-4 dovlecei medii tăiați pe lung și curățați de semințe (eu i-am scobit cu o linguriță)
  • 1 cană bulgur fin
  • 2 căni apă fierbinte
  • ulei de măsline (în total eu am folosit vreo 3 linguri)
  • pastă de ardei iute
  • 1 legătură de pătrunjel
  • 2 fire de ceapă verde
  • 3 căței de usturoi pisăliți
  • 1/2 linguriță chimion măcinat
  • sare
  • roșii uscate la soare hidratate (le puneți într-un bol și puneți apă fierbinte peste ele și le lăsați vreo jumătate de oră) și tocate mărunt - dacă preferați roșiile uscate în ulei, renunțați la jumătate din cantitatea de ulei menționată
  • semințe de dovleac (eu am pus cam 50 de grame, la fel, puteți pune în cantitatea dorită)
  • zeamă de lămâie (1lingură)
     Bulgurul se pune într-un vas și se toarnă peste el un amestec făcut din apa fierbinte, pasta de ardei iute, sare și 2 linguri ulei de măsline. Se acoperă vasul și se lasă cam 5 minute, să absoarbă din apă, însă nu trebuie să fie perfect făcut, întrucât va mai sta la cuptor. Se toacă mărunt ceapa verde, pătrunjelul și roșiile și se adaugă bulgurului înmuiat. Se mai pun usturoiul și chimionul măcinat, semințele de dovleac și zeama de lămâie amestecându-se cu o furculiță. Gustați să vedeți dacă mai trebuie sare, umpleți dovleceii cu această compoziție și așezați-i într-o tavă pe hârtie de copt unsă cu puțin ulei de măsline, turnați puțină apă în tavă, mai stropiți puțin și dovleceii cu ulei de măsline și dați la cuptorul preîncălzit până dovleceii sunt moi, după gust, mie îmi plac mai crocanți, așa că i-am lăsat vreo 20-25 de minute. Pentru a scurta timpul de preparare, puteți opări dovleceii în apă clocotită cu puțină sare, fierbându-i 2-3 minute. Dacă faceți așa, timpul în care țineți la cuptor dovleceii se mai micșora, la 10-15 minute. Puteți folosi umplutura pentru roșii, ardei, vinete sau ca salată, ca garnitura, cu iaurt sau cacik/tzatziki - salată de iaurt cu usturoi, mărar sau mentă.

Poftă bună! 


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Gogoși cu maia la cuptor

     Când mă gândesc la gogoși, invariabil îmi aduc aminte de gogoșile făcute de mamaia mea, întotdeauna într-o cantitate impresionantă (vreo 2 ligheane mari, în care făcea toamna și gemul de prune), ninse cu zahăr pudră, simple sau umplute cu dulceață sau creme felurite, una mai delicioasă decât cealaltă. Nu m-am încumetat să fac până acum gogoși nu din neștiință sau lene, ci doar pentru că acum, deși pofta mă mai încolțește, nu mă încântă ideea de baie de ulei, deși n-ar fi așa o tragedie dacă m-aș rezuma și eu ca omul la 1-2 bucăți (mda, s-o credă mutu' că aș putea să mă mai opresc :)) ). Și apoi nici drojdie n-am mai folosit de multă vreme (cred că se face mai bine de un an), așa că am tot amânat momentul, am găsit substitute ( gogoșelele astea chiar au fost gustoase și rapid de preparat) și tot n-am făcut (de cumpărat nici măcar nu m-am gândit, căci sunt tare mofturoasă la chestiile provenite din bucătăriile stradale). Dar într-un final mi-am luat inima în dinți și am făc

File de somn la tigaie în unt și lămâie

     Nu țin minte să fi luat și gătit vreodată somn, sinceră să fiu. Mama ne făcea când eram mici, pane, și dispărea ca prin minune. De când cu toate felurile de pește apărute pe piață, eu una mă simt uneori debusolată, așa că  mă uit după chestii simple, care nu necesită mare filosofie când vine vorba de pregătit, să fie proaspăt și cu puține oase. De aceea, poate, prefer somonul sau păstrăvul, sunt pești cu o carne gustoasă, nu au oase mici și cele pe care le au se scot ușor, se fac repede. Și recunosc faptul că nu m-am documentat din cale afară în ceea ce privește pregătirea altor feluri de pește, așa că am rămas fidelă față de cele anterior menționate (nu am luat în discuție conservele de pește și nici fileul de pește afumat, ele sunt altă mâncare de pește). Așa că ieri, plimbându-mă prin piață, am trecut și pe la pescărie să întreb de pește pentru Crăciun (da, așa sunt eu mai ciudată și m-am hotărât să fac ceva cu pește, că altă carne nu mănânc). Și mi-a atras atenția fi

Somon la tigaie cu broccoli si sparanghel

     Pentru că de cele mai multe ori lucrurile simple sunt și cele mai gustoase, când vine vorba de pește, eu una prefer să îl fac cât mai simplu, dar nu refuz și o rețetă ceva mai elaborată din când în când. :)       Și pentru că somonul e un pește mult prea gustos și bogat, prefer să îl fac simplu. Iau în general file de somon cu tot cu piele, îl curăț și îl verific să nu mai aibă oase și îl usuc bine cu prosoape de bucătărie. Apoi îl sărez și-l piperez pe ambele părți și îl pun în tigaia bine de tot încinsă, în care am turnat și puțin ulei de măsline, pe partea cu pielea. În funcție de grosimea file-ului îl țin între 5 și 7 minute pe o parte, apoi îl întorc pe partea cealaltă și îl țin cu 1-2 minute mai puțin (4-6 minute). La final îl întorc din nou pe partea cu pielea și storc peste el suc de lămâie și-l mai las 1 minute. Și asta e tot.       Așa am făcut și astăzi la prânz, iar lângă am avut o garnitură delicioasă, de un verde care s-a asortat de minune cu rozul so