Treceți la conținutul principal

MBS


   Adică? Mămăliguță cu brânză și smântână, iete asta e! Dar mai fățoșată, așa, de fițe, să se vadă că putem ieși cu ea în lume la orice oră :P. De ce mămăliguță? Pentru că-mi place. Luați-mi orice din meniu, dar lăsați-mă cu mămăliga și brânza cea bună, de căpriță prefer eu, dar nu zic nu nici la cea de oiță sau văcuță (nu vă luați de diminutivele mele, animăluțele astea mi-s tare dragi pentru ce ne dau nouă, așa că am voie să le alint, da?! ). Ne tot învârtim printre mozarella, parmezan, creme de brânză și alte fel și fel de brânzici de pe alte meleaguri și mie una mi se mai face poftă (mai mereu, așa :)) ) de ale noastre. Și azi, după ce mi-am făcut provizii cu produse lactate pentru 2 săptămâni :D, am ajuns cam înfometată acasă și am prestat delicioasa MBS. Cu ceva moațe, că nah, sunt bune și combinațiile astea, nu zic nu. Am făcut o mămăliguță mai moale, după metoda tradițională. Pus apa la fiert în ceaun cu nițică sare, când a început să bulbucească am dat focul spre mic și am turnat mălaiul - nu mă întrebați de cantități, eu mămăliga am făcut-o mereu după metoda ochiometrică, de data asta am pus ca pentru o porție, hai să zic vreo 200ml apă și mălai, repet, cât să iasă o mămăliguță nu foarte bățoasă. Apoi am amestecat bine, bine (eu folosesc telul, să nu se facă cocoloașe, dar dacă nu-l am la îndemână, mă folosesc și de un făcăleț și până acum n-am numărat nici un cocoloș în mămăliga mea :P) și am lăsat la foc mic vreo 10-12 minute. Apoi am amestecat în mămăligă o lingură zdravănă cu smântână și niște telemea de capră, o bucată cât palma, să zic eu. Și am amestecat iar cu sârg și am mai lăsat vreo 5 minute pe foc. Apoi am pus jumătate din compoziția asta de mămăligă în frumosul vas de ceramică, am ras niște mozarela pe toată suprafața, am acoperit cu cealaltă jumătate din compoziție și am făcut niște găurele cu lingura în care am strecurat 4 ouă de prepeliță. Am dat vasul la cuptorul preîncălzit (temperatură medie 180-190 de grade C), în partea de sus, până s-au coagulat albușurile de la ouă (vreo 5 minute maxim). Apoi am ras și nițică brânză Horezu și am mai dat la cuptor 1-2 minute, să se topească brânza și să capete o rumeneală plăcută privirii. Am lăsat să se răcorească puțin și am mâncat. Mmmmmmmmm! Pentru că nu mă pot abține! :)) Iete asta a ieșit! Și apoi a intrat la mine în stomac. Hai vă pup și s-aveți poftă! :)

Poftă bună!




Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Gogoși cu maia la cuptor

     Când mă gândesc la gogoși, invariabil îmi aduc aminte de gogoșile făcute de mamaia mea, întotdeauna într-o cantitate impresionantă (vreo 2 ligheane mari, în care făcea toamna și gemul de prune), ninse cu zahăr pudră, simple sau umplute cu dulceață sau creme felurite, una mai delicioasă decât cealaltă. Nu m-am încumetat să fac până acum gogoși nu din neștiință sau lene, ci doar pentru că acum, deși pofta mă mai încolțește, nu mă încântă ideea de baie de ulei, deși n-ar fi așa o tragedie dacă m-aș rezuma și eu ca omul la 1-2 bucăți (mda, s-o credă mutu' că aș putea să mă mai opresc :)) ). Și apoi nici drojdie n-am mai folosit de multă vreme (cred că se face mai bine de un an), așa că am tot amânat momentul, am găsit substitute ( gogoșelele astea chiar au fost gustoase și rapid de preparat) și tot n-am făcut (de cumpărat nici măcar nu m-am gândit, căci sunt tare mofturoasă la chestiile provenite din bucătăriile stradale). Dar într-un final mi-am luat inima în dinți și am făc

File de somn la tigaie în unt și lămâie

     Nu țin minte să fi luat și gătit vreodată somn, sinceră să fiu. Mama ne făcea când eram mici, pane, și dispărea ca prin minune. De când cu toate felurile de pește apărute pe piață, eu una mă simt uneori debusolată, așa că  mă uit după chestii simple, care nu necesită mare filosofie când vine vorba de pregătit, să fie proaspăt și cu puține oase. De aceea, poate, prefer somonul sau păstrăvul, sunt pești cu o carne gustoasă, nu au oase mici și cele pe care le au se scot ușor, se fac repede. Și recunosc faptul că nu m-am documentat din cale afară în ceea ce privește pregătirea altor feluri de pește, așa că am rămas fidelă față de cele anterior menționate (nu am luat în discuție conservele de pește și nici fileul de pește afumat, ele sunt altă mâncare de pește). Așa că ieri, plimbându-mă prin piață, am trecut și pe la pescărie să întreb de pește pentru Crăciun (da, așa sunt eu mai ciudată și m-am hotărât să fac ceva cu pește, că altă carne nu mănânc). Și mi-a atras atenția fi

Somon la tigaie cu broccoli si sparanghel

     Pentru că de cele mai multe ori lucrurile simple sunt și cele mai gustoase, când vine vorba de pește, eu una prefer să îl fac cât mai simplu, dar nu refuz și o rețetă ceva mai elaborată din când în când. :)       Și pentru că somonul e un pește mult prea gustos și bogat, prefer să îl fac simplu. Iau în general file de somon cu tot cu piele, îl curăț și îl verific să nu mai aibă oase și îl usuc bine cu prosoape de bucătărie. Apoi îl sărez și-l piperez pe ambele părți și îl pun în tigaia bine de tot încinsă, în care am turnat și puțin ulei de măsline, pe partea cu pielea. În funcție de grosimea file-ului îl țin între 5 și 7 minute pe o parte, apoi îl întorc pe partea cealaltă și îl țin cu 1-2 minute mai puțin (4-6 minute). La final îl întorc din nou pe partea cu pielea și storc peste el suc de lămâie și-l mai las 1 minute. Și asta e tot.       Așa am făcut și astăzi la prânz, iar lângă am avut o garnitură delicioasă, de un verde care s-a asortat de minune cu rozul so