Treceți la conținutul principal

Covrigei (cu maia)



     De când cu frigul ăsta, aș sta numai în casă lângă cuptor, să fac lucruri bune care să-mi țină de cald la moral. Și cum Nicolle în al ei Bistro Margot mi-a făcut poftă cu minunatele croissante (pe care o să le prestez și eu cât de curând, că tare bine arată), m-am întors în bucătărie gata de treabă. Maiaua era proaspăt hrănită, așa că a rămas un surplus ce a ajuns într-o rețetă modificată de covrigei, rețeta inițială aparținându-i lui Peter Reinheart - Artisan Breads Every Day. Fiind prima dată când i-am făcut, acum mi-am dat seama și cam ce dimensiuni capătă, așa că data viitoare mai pot revizui problema. Cât despre ce am pus deasupra, n-am putut să mă hotărăsc asupra unei singure variante, așa că am zis să încerc mai multe, să văd care cum îmi place mai mult, dar mi-e cu neputință să mă hotărăsc, pentru că toate mi-au plăcut în egală măsură. Hai să spun că totuși varianta cu brânză mucegăită mi-a surâs cel mai tare, dar asta o pun cu precădere pe seama pasiunii mele față de brânză. Nu știu, eu vă sfătuiesc să le încercați și să-mi dați și mie de știre :).

Ingrediente*
  • 100g maia 100% hidratare hrănită cu 10 ore înainte, la temperatura camerei
  • 325g făină (eu am folosit făină neagră)
  • 7g sare
  • 14g miere lichidă
  • 175g apă călduță
  • 20g ulei (eu am folosit de rapiță, puteți pune și unt topit)
 * Da, știu că sunt mari șanse să nu aveți maia, dar ăsta nu-i un motiv să nu încercați rețeta asta și pentru asta, la cantitățile date eliminați maiaua, adăugați în plus 50g făină și 50g apă și puneți 2/3 linguriță drojdie uscată/2/3 de pachet drojdie proaspătă.

     Am dizolvat maiaua în apă, am adăugat mierea și uleiul și le-am pus în mașina de pâine, apoi am pus făina și sarea și am programat mașina la ciclul de frământat și dospit. După ce s-a terminat programul am scos aluatul, l-am apăsat puțin cu palmele și apoi l-am adunat în formă de bilă (ca la pre-shape), l-am pus într-un vas cu capac etanș, uns cu puțin ulei și l-am dat la frigider până a doua zi (de la ora 21 la ora 13 a doua zi). 

      Înainte să mă apuc de formarea covrigeilor am preîncălzit cuptorul la 200 grade C.
    Am pus la încălzit o cană cu apă (până la aproximativ 40 grade C) și am dizolvat în ea 4 lingurițe cu bicarbonat de sodiu. Am scos aluatul din frigider și l-am împărțit în bucăți de 65g (daaa, uite de asta și nu numai avem nevoie de cântar de bucătărie). Mi-au ieșit 10 bucăți, însă 2 dintre ele le-am mai împărțit în 2, așa că au fost 8 bucăți mari și 4 mici - o să vedeți îndată și de ce le-am împărțit așa. Am luat fiecare bucată de aluat și am rulat-o pe masa de lucru neînfăinată într-un șnur de aproximativ 38cm, apoi am luat capetele și le-am răsucit într-o buclă, am pus cercul din aluat pe masă, ținând în mână capetele pe care mai apoi le-am răsucit din nou, astfel încât să ajungă fiecare în partea opusă a cercului. Pentru o viziune mai clară, puteți urmări filmulețul acesta.
     Cum am format covrigeii, i-am pus într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și unsă cu foarte puțin ulei. Când au fost toți gata, i-am luat pe rând și i-am scufundat preț de câteva decunde în soluția de apă caldă cu bicarbonat de sodiu, apoi i-am scos cu paleta să se scurgă de apa în exces și i-am așezat la loc în tavă. Peste 4 dintre cei mari am presărat susan negru, restul i-am lăsat simpli. Am dat tava la cuptor, după 8 minute am întors tava și i-am mai lăsat 8-10 minute, până s-au rumenit. Peste ceilalți 4 covrigi mari am presărat brânză cu mucegai și am mai lăsat tava în cuptorul stins vreo 5 minute, până s-a topit brânza. Cei 4 covrigei mai mici au primit o baie cu ciocolată neagră topită cu puțin unt.




     Rezumând, covrigeii au mei au un gust bogat, sunt pufoși în interior și ușor crocanți deasupra (cred că puteam să-i mai țin câteva minute în cuptor), cei cu brânză, după cum vă spuneam, îmi plac o idee mai mult, dar să știți că nu e musai să puneți deasupra ce am pus eu, puteți presăra sare cu cristale mari, chimen, paprika sau alte condimente, puteți să-i ungeți cu miere și să puneți nuci caramelizate sau ce vă place mai mult. Ca dimensiune, cred că pot fi făcuți mai mici, adică pentru ficare covrigel puteți cântări 35-40g de aluat. Cei sărați au mers de minune cu o halbă de bere (brună a fost, dar nici cu o blondă n-ar fi mai rău :P), cei cu ciocolată au mers la cafea. Cu siguranță o să-i mai fac și vă sfătuiesc să-i încercați și voi, în orice variantă doriți, cu maia sau cu drojdie, sunt convinsă că vor fi la fel de apreciați :).

Poftă bună!



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Gogoși cu maia la cuptor

     Când mă gândesc la gogoși, invariabil îmi aduc aminte de gogoșile făcute de mamaia mea, întotdeauna într-o cantitate impresionantă (vreo 2 ligheane mari, în care făcea toamna și gemul de prune), ninse cu zahăr pudră, simple sau umplute cu dulceață sau creme felurite, una mai delicioasă decât cealaltă. Nu m-am încumetat să fac până acum gogoși nu din neștiință sau lene, ci doar pentru că acum, deși pofta mă mai încolțește, nu mă încântă ideea de baie de ulei, deși n-ar fi așa o tragedie dacă m-aș rezuma și eu ca omul la 1-2 bucăți (mda, s-o credă mutu' că aș putea să mă mai opresc :)) ). Și apoi nici drojdie n-am mai folosit de multă vreme (cred că se face mai bine de un an), așa că am tot amânat momentul, am găsit substitute ( gogoșelele astea chiar au fost gustoase și rapid de preparat) și tot n-am făcut (de cumpărat nici măcar nu m-am gândit, căci sunt tare mofturoasă la chestiile provenite din bucătăriile stradale). Dar într-un final mi-am luat inima în dinți și am făc

File de somn la tigaie în unt și lămâie

     Nu țin minte să fi luat și gătit vreodată somn, sinceră să fiu. Mama ne făcea când eram mici, pane, și dispărea ca prin minune. De când cu toate felurile de pește apărute pe piață, eu una mă simt uneori debusolată, așa că  mă uit după chestii simple, care nu necesită mare filosofie când vine vorba de pregătit, să fie proaspăt și cu puține oase. De aceea, poate, prefer somonul sau păstrăvul, sunt pești cu o carne gustoasă, nu au oase mici și cele pe care le au se scot ușor, se fac repede. Și recunosc faptul că nu m-am documentat din cale afară în ceea ce privește pregătirea altor feluri de pește, așa că am rămas fidelă față de cele anterior menționate (nu am luat în discuție conservele de pește și nici fileul de pește afumat, ele sunt altă mâncare de pește). Așa că ieri, plimbându-mă prin piață, am trecut și pe la pescărie să întreb de pește pentru Crăciun (da, așa sunt eu mai ciudată și m-am hotărât să fac ceva cu pește, că altă carne nu mănânc). Și mi-a atras atenția fi

Somon la tigaie cu broccoli si sparanghel

     Pentru că de cele mai multe ori lucrurile simple sunt și cele mai gustoase, când vine vorba de pește, eu una prefer să îl fac cât mai simplu, dar nu refuz și o rețetă ceva mai elaborată din când în când. :)       Și pentru că somonul e un pește mult prea gustos și bogat, prefer să îl fac simplu. Iau în general file de somon cu tot cu piele, îl curăț și îl verific să nu mai aibă oase și îl usuc bine cu prosoape de bucătărie. Apoi îl sărez și-l piperez pe ambele părți și îl pun în tigaia bine de tot încinsă, în care am turnat și puțin ulei de măsline, pe partea cu pielea. În funcție de grosimea file-ului îl țin între 5 și 7 minute pe o parte, apoi îl întorc pe partea cealaltă și îl țin cu 1-2 minute mai puțin (4-6 minute). La final îl întorc din nou pe partea cu pielea și storc peste el suc de lămâie și-l mai las 1 minute. Și asta e tot.       Așa am făcut și astăzi la prânz, iar lângă am avut o garnitură delicioasă, de un verde care s-a asortat de minune cu rozul so