Treceți la conținutul principal

Pui cu ierburi aromate


     Recunosc faptul că nu sunt mare pasionată de carne și cred că nu e prima oară când vă spun acest lucru. Dar când îmi fac sau mănânc undeva, vreau să fie o carne gustoasă, suculentă, aromată. Încerc să iau carne de calitate cât mai bună, iar în ceea ce privește carnea de pui, m-am bucurat să găsesc pui de țară, care într-adevăr, față de ce găsim în comerț sunt mult mai gustoși. Eu iau pui mai micuți, cel mult 1,5kg și dacă nu am planuri de vreo supă sau alte preparate care implică doar părți din pui, îmi place să-l gătesc întreg, la cuptor, cu multe ierburi aromate și sos de vin. Așa s-a întâmplat de Paște (da, mai există persoane ciudate, așa ca mine, care nu mănâncă miel în mod special), când am făcut puiul ăsta delicios, cu un sos pe care l-aș fi mâncat pe pâine. Ufff, mi se face poftă doar când mă gândesc :)). Nu e greu de făcut, trebuie doar puțintică răbdare să se rumenească încet la cuptor și, evident, trebuie să avem toate cele de trebuință la îndemână. Cum nu (mai) am ierburi aromate la ghiveci, a trebuit să iau din cele de la supermarket și am avut noroc să mai găsesc în piață tarhon proaspăt. Vin alb sec am mereu în rezerva strategică pentru gătit, pui frumușel și grăsunel tocmai luasem, așa că am trecut la treabă, pregătind următoarele ingrediente.

   Ingrediente

  • 1 pui de țară de aproximativ 1,5kg
  • 2-3 rămurele de rozmarin rupte în bucăți mai mici
  • 3-4 fire cimbru proaspăt
  • 1 legătură de tarhon proaspăt
  • 2 linguri ulei de măsline  (sau o lingură ulei de măsline și o lingură unt topit și răcit)
  • 1 linguriță sare de mare
  • 1/2 linguriță piper proaspăt măcinat
  • 200ml vin alb sec

     Am spălat bine puiul pe dinăuntru și pe dinafară și l-am șters cu prosoape de bucătărie. Într-un bol am amestecat ierburile aromate cu uleiul de măsline, sarea și piperul măcinat. Am luat din amestecul de ierburi și am masat cu el puiul pe toată suprafața. Am desprins ușor cu degetele pielea de pe piept și am introdus din amestecul de ieburi astfel încât să ajungă pe toată suprafața pieptului, am mai luat din amestec o cantitate mică și am împins ierburile și înspre pulpe. Ce a mai rămas din amestecul de ierburi le-am introdus în interiorul puiului. Puiul l-am pus într-un vas termorezistent cu pieptul în jos și am turnat pe lângă el 100ml de vin. Am dat puiul la cuptorul preîncălzit la 175-180 grade C pentru aproximativ 2 ore. Tot timpul cât a stat puiul la cuptor am avut grijă cam din jumătate în jumătate de oră să torn din sucul scurs la fundul vasului peste pui. După o oră am întors puiul cu pieptul în sus, am turnat peste el restul de vin și l-am lăsat să se rumenească aproximativ jumătate de oră, apoi l-am întors la loc și l-am mai lăsat jumătate de oră în cuptor, apoi l-am scos pe un platou. 
     Sosul rămas l-am pus într-o cratiță mică pe foc iute cam 2-3 minute, să mai scadă și l-am servit lângă pui. Eu nu am făcut o garnitură specială, am mâncat o porție de pui cu salată de varză acră, amestecată cu puțin ulei de măsline, boia și puțin cimbru. Puteți să faceți niște cartofi la cuptor cu rozmarin și usturoi după rețeta de aici și îi puteți coace la cuptor în sosul de la pui. Mai puneți și o salată de legume proaspete lângă și aveți un prânz pe cinste. Sau un fel principal la o masă de sărbătoare.

     A! Cred că un pui de la magazin s-ar putea să se facă puțin mai repede, așa că e bine să verificați și să modificați timpii în funcție de asta. Eu am un termometru și verific temperatura interioară (la carnea de pasăre este pe la 82 de grade C), la puiul întreg vă pot spune că durata de coacere depinde de câte kilograme are pasărea, se coace 45min/ 1kg . Dacă vreți să mai citiți despre subiectul acesta mai pe larg și să aflați și cum verificați dacă e coaptă carnea suficient, vă recomand articolul din Foodstory.
     A ieșit o friptură perfectă pentru mine, suculentă, aromată, sosul după cum v-am spus, abia, abia m-am abținut să nu-l mănânc cu pâine, așa, simplu. Încercați-l și dacă v-a plăcut, să-l mai faceți și dați rețeta mai departe :).

Poftă bună!



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Gogoși cu maia la cuptor

     Când mă gândesc la gogoși, invariabil îmi aduc aminte de gogoșile făcute de mamaia mea, întotdeauna într-o cantitate impresionantă (vreo 2 ligheane mari, în care făcea toamna și gemul de prune), ninse cu zahăr pudră, simple sau umplute cu dulceață sau creme felurite, una mai delicioasă decât cealaltă. Nu m-am încumetat să fac până acum gogoși nu din neștiință sau lene, ci doar pentru că acum, deși pofta mă mai încolțește, nu mă încântă ideea de baie de ulei, deși n-ar fi așa o tragedie dacă m-aș rezuma și eu ca omul la 1-2 bucăți (mda, s-o credă mutu' că aș putea să mă mai opresc :)) ). Și apoi nici drojdie n-am mai folosit de multă vreme (cred că se face mai bine de un an), așa că am tot amânat momentul, am găsit substitute ( gogoșelele astea chiar au fost gustoase și rapid de preparat) și tot n-am făcut (de cumpărat nici măcar nu m-am gândit, căci sunt tare mofturoasă la chestiile provenite din bucătăriile stradale). Dar într-un final mi-am luat inima în dinți și am făc

File de somn la tigaie în unt și lămâie

     Nu țin minte să fi luat și gătit vreodată somn, sinceră să fiu. Mama ne făcea când eram mici, pane, și dispărea ca prin minune. De când cu toate felurile de pește apărute pe piață, eu una mă simt uneori debusolată, așa că  mă uit după chestii simple, care nu necesită mare filosofie când vine vorba de pregătit, să fie proaspăt și cu puține oase. De aceea, poate, prefer somonul sau păstrăvul, sunt pești cu o carne gustoasă, nu au oase mici și cele pe care le au se scot ușor, se fac repede. Și recunosc faptul că nu m-am documentat din cale afară în ceea ce privește pregătirea altor feluri de pește, așa că am rămas fidelă față de cele anterior menționate (nu am luat în discuție conservele de pește și nici fileul de pește afumat, ele sunt altă mâncare de pește). Așa că ieri, plimbându-mă prin piață, am trecut și pe la pescărie să întreb de pește pentru Crăciun (da, așa sunt eu mai ciudată și m-am hotărât să fac ceva cu pește, că altă carne nu mănânc). Și mi-a atras atenția fi

Somon la tigaie cu broccoli si sparanghel

     Pentru că de cele mai multe ori lucrurile simple sunt și cele mai gustoase, când vine vorba de pește, eu una prefer să îl fac cât mai simplu, dar nu refuz și o rețetă ceva mai elaborată din când în când. :)       Și pentru că somonul e un pește mult prea gustos și bogat, prefer să îl fac simplu. Iau în general file de somon cu tot cu piele, îl curăț și îl verific să nu mai aibă oase și îl usuc bine cu prosoape de bucătărie. Apoi îl sărez și-l piperez pe ambele părți și îl pun în tigaia bine de tot încinsă, în care am turnat și puțin ulei de măsline, pe partea cu pielea. În funcție de grosimea file-ului îl țin între 5 și 7 minute pe o parte, apoi îl întorc pe partea cealaltă și îl țin cu 1-2 minute mai puțin (4-6 minute). La final îl întorc din nou pe partea cu pielea și storc peste el suc de lămâie și-l mai las 1 minute. Și asta e tot.       Așa am făcut și astăzi la prânz, iar lângă am avut o garnitură delicioasă, de un verde care s-a asortat de minune cu rozul so