Treceți la conținutul principal

Focaccia cu măsline, anşoa, roşii, sumac şi oregano (cu maia)

   

   Nu mai e nevoie să vă povestesc despre pasiunea mea pentru pâinea cu maia. De doi ani, de când îmi cresc maiaua, rare au fost ocaziile când am mai căzut în păcat şi am mâncat altfel de pâine. Pasiunea s-a extins într-atât, încât am început să folosesc maiaua şi în alte reţete, cu un rezultat minunat, de cele mai multe ori, căci nu vă mint, am mai avut parte şi de ceva dezamăgiri, dar asta este ... din greşeli învăţăm, nu? Şi mi s-a pus mie aşa pata acum o săptămână şi am făcut o focaccia. Bună rău, dar mi-am scris procentele pe o foaie care a intrat în pământ, nu alta, aşa că ieri, când mai avea puţin prefermentul meu până să ajungă în maxim, ia reţeta de unde nu-i. Pfeeeeew! M-am enervat eu cu o enervare mare şi am luat calculatorul să născocesc altă reţetă. Ştiu că în focaccia se mai pune zahăr şi ulei, însă eu am păstrat reţeta de aluat fără adaosuri, ulei am pus doar în tavă şi pe deasupra, căci asta e minunea la focaccia şi ceea ce îmi place mie nespus, şi anume crusta delicios de crocantă, bine, asta pe lângă topping-urile de mare angajament. Şi am purces la meşterit focaccia mea. 
     După cum ştiţi, aluatul cu maia cere mai mult timp, iar cum temperatura de afară nu ajută nici ea, a cam trebuit să fac totul la rece. Am pus apă cu gheaţă, am făcut SF-urile tot de la frigider, însă înainte de a pune aluatul în tavă şi de a-l da la cuptor, l-am lăsat pe blat jumătate de oră (dacă era mai răcoare îl lăsam şi mai mult, însă astăzi a fost îngrozitor de cald la mine în bucătărie, pentru că am mai avut o tură de copt înainte). 
     Săptămâna trecută am făcut reţeta cu anşoa în ulei, din aceea foarte sărată; însă de data asta am preferat conserva de anşoa în ulei cu lămâie şi chilli luată de la Lidl, când a fost săptămâna grecească, pentru că nu e uscată, deci mai puţin sărată. Nici roşii uscate nu am pus ca data trecută, am preferat să mozolesc o roşie proaspătă, dulce şi delicioasă, de la Legume de ţară, pe deasupra, când am scos-o din cuptor. Una peste alta, a ieşit o focaccia delicioasă. 
     Ce aş schimba? Probabil aş folosi o altă tavă, una mai mică şi cu pereţii mai înalţi, pentru că asta a mea de la cuptor nu e tocmai potrivită şi se mai şi prinde de ea pe alocuri, ceea ce e cam urât din partea ei, că m-a văduvit de o bucată de crusta. :D 
    A! N-am folosit tot aluatul pentru focaccia, am mai păstrat o bucată şi am făcut din ea pâinici mici, cu coaja rumenă şi crocantă. O să vă spun şi cât am mai ţinut aluatul la rece pentru ele, dar toate la rândul lor. Aşadar, am folosit următoarele ingrediente şi am făcut următoarele operaţiuni:

Ingrediente aluat

  • 250g maia 100% hidratare (făină albă) în maxim (am hrănit maiaua în ratie 1:1:1 şi a ajuns în maxim după aproape 4 ore; menţionez că am folosit şi la preferment apă foarte rece, iar temperatura a fost în jur de 25-26 de grade C în bucătărie)
  • 780g apă rece cu gheaţă + 20g la amestecat sarea
  • 1000g făină din care: 600g făină albă strong Doves Farm, 200g făină de grâu dur (eu am luat-o de pe Păstăi de vanilie), 100g făină de secară (Doves Farm), 100g făină integrală (de la DM)
  • 20g sare roz de Himalaya
     Etapa asta am făcut-o în timp ce prefermentul creştea, cam când abia mai avea puţin până la dublare. 
     Am amestecat apa cu făinurile, am acoperit vasul în care le-am amestecat şi l-am dat la frigider pentru aproximativ două ore, până a fost crescut prefermentul (maiaua hranita proaspăt). Am amestecat maiaua cu restul de apă şi am adăugat amesecul acesta peste cel de la frigider. Daca aveti un robot sau un malaxor, reuşiţi să omogenizaţi mai repede aluatul, altfel trebuie să aveţi răbdare, amestecând toate ingredientele bine, bine. Între timp, cât am omogenizat aluatul acesta, am adăugat şi sarea, apoi am făcut împăturiri direct în vas până aluatul a început să se dezlipească de pe mână. Am acoperit vasul, l-am dat la frigider şi apoi am făcut 2 SF-uri la interval de 50 de minute, prin împăturiri direct în vas. Apoi am lăsat vasul la frigider până a doua zi, cam 12 ore. Am scos vasul, l-am lăsat jumătate de oră la temperatura camerei, apoi am luat din el cam trei sferturi şi l-am pus în tava unsă din belşug cu ulei de măsline (cred că am pus 3-4 linguri). L-am aplatizat cu mâna până l-am întins pe toată suprafaţa tăvii şi am pus pe deasupra toppingul.

Topping
  • 1 conservă anşoa în ulei cu lămâie şi chilli
  • 30 măsline fără sâmburi
  • 1 linguriţă sumac
  • 1 linguriţă oregano uscat măcinat
  • piper proaspăt măcinat
  • 1 roşie coaptă tăiată în jumătate
     Cu degetele am înfipt bine anşoa mărunţită şi măslinele în aluat, am presărat sumacul, oregano şi piperul, am turnat uleiul din conservă peste şi încă o lingură cu ulei de măsline şi am dat tava la cuptorul preîncălzit la 250 de grade C, cu abur, pentru 15 minute, apoi fără abur, la 230 de grade C pentru încă 25-30 de minute.

     Am scos tava din cuptor şi am mozolit cu jumătăţile de roşie toată suprafaţa. Am mai lăsat-o în tavă să se răcorească puţin, apoi am tăiat-o. Minunăţie în farfurie! Eu am mâncat două felii pe nerăsuflate, că prea bine mirosea şi arăta. E periculos de gustoasă, zău aşa! 




     Pentru pâinici, aluatul rămas de la focaccia l-am băgat la loc în frigi pentru încă vreo 2-3 ore, apoi l-am scos, l-am răsturnat pe blatul bine înfăinat, am presărat făină şi pe deasupra, căci era destul de umed, l-am tăiat şi l-am pus pe un ştergar bine înfăinat, ştergarul fiind la rândul lui aşezat pe o tavă. Am pus pâinicile toate, le-am pudrat bine, bine cu făină, le-am acoperit şi am dat tava la frigider încă vreo 3 ore, apoi le-am scos şi le-am copt pe piatră, în cuptorul încins la 250 de grade C, cu abur, pentru 15 minute, fără abur, la 210 de grade C încă vreo 40 de minute, până bătute pe dos sunau a gol. 





   Şi ele au ieşit delicioase, cu coaja rumenă şi crocantă, jumătate din una am sacrificat-o imediat pentru a o înmuia într-o salată de roşii cu castraveţi şi ardei (tot de la Legume de ţară) pe lângă nişte chiftele de dovlecei cu quinoa roşie şi brânză de vaci afumată. Pfew, mi se face poftă din nou, numai gândindu-mă! :)))))))))
     Bune rău toate şi parcă nici nu mai contează sauna în care am stat să le fac! :P



Hai s-aveţi poftă şi să fie răcoare!


Comentarii

  1. vai, cum arataaaaaaaa!!! ma asteptam eu sa fie dificil de rezistat la tine pe blog, dar nici chiar asa :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)) Sa stii ca e mai greu sa rezisti cand le ai in fata!
      Multumesc mult de apreciere si sper sa ajung la mama strudelului si sa "fur" niste retete bune si de acolo. :)
      Te pup!

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

File de somn la tigaie în unt și lămâie

     Nu țin minte să fi luat și gătit vreodată somn, sinceră să fiu. Mama ne făcea când eram mici, pane, și dispărea ca prin minune. De când cu toate felurile de pește apărute pe piață, eu una mă simt uneori debusolată, așa că  mă uit după chestii simple, care nu necesită mare filosofie când vine vorba de pregătit, să fie proaspăt și cu puține oase. De aceea, poate, prefer somonul sau păstrăvul, sunt pești cu o carne gustoasă, nu au oase mici și cele pe care le au se scot ușor, se fac repede. Și recunosc faptul că nu m-am documentat din cale afară în ceea ce privește pregătirea altor feluri de pește, așa că am rămas fidelă față de cele anterior menționate (nu am luat în discuție conservele de pește și nici fileul de pește afumat, ele sunt altă mâncare de pește). Așa că ieri, plimbându-mă prin piață, am trecut și pe la pescărie să întreb de pește pentru Crăciun (da, așa sunt eu mai ciudată și m-am hotărât să fac ceva cu pește, că altă carne nu mănânc). Și mi-a atras atenția fi

Gogoși cu maia la cuptor

     Când mă gândesc la gogoși, invariabil îmi aduc aminte de gogoșile făcute de mamaia mea, întotdeauna într-o cantitate impresionantă (vreo 2 ligheane mari, în care făcea toamna și gemul de prune), ninse cu zahăr pudră, simple sau umplute cu dulceață sau creme felurite, una mai delicioasă decât cealaltă. Nu m-am încumetat să fac până acum gogoși nu din neștiință sau lene, ci doar pentru că acum, deși pofta mă mai încolțește, nu mă încântă ideea de baie de ulei, deși n-ar fi așa o tragedie dacă m-aș rezuma și eu ca omul la 1-2 bucăți (mda, s-o credă mutu' că aș putea să mă mai opresc :)) ). Și apoi nici drojdie n-am mai folosit de multă vreme (cred că se face mai bine de un an), așa că am tot amânat momentul, am găsit substitute ( gogoșelele astea chiar au fost gustoase și rapid de preparat) și tot n-am făcut (de cumpărat nici măcar nu m-am gândit, căci sunt tare mofturoasă la chestiile provenite din bucătăriile stradale). Dar într-un final mi-am luat inima în dinți și am făc

Somon la tigaie cu broccoli si sparanghel

     Pentru că de cele mai multe ori lucrurile simple sunt și cele mai gustoase, când vine vorba de pește, eu una prefer să îl fac cât mai simplu, dar nu refuz și o rețetă ceva mai elaborată din când în când. :)       Și pentru că somonul e un pește mult prea gustos și bogat, prefer să îl fac simplu. Iau în general file de somon cu tot cu piele, îl curăț și îl verific să nu mai aibă oase și îl usuc bine cu prosoape de bucătărie. Apoi îl sărez și-l piperez pe ambele părți și îl pun în tigaia bine de tot încinsă, în care am turnat și puțin ulei de măsline, pe partea cu pielea. În funcție de grosimea file-ului îl țin între 5 și 7 minute pe o parte, apoi îl întorc pe partea cealaltă și îl țin cu 1-2 minute mai puțin (4-6 minute). La final îl întorc din nou pe partea cu pielea și storc peste el suc de lămâie și-l mai las 1 minute. Și asta e tot.       Așa am făcut și astăzi la prânz, iar lângă am avut o garnitură delicioasă, de un verde care s-a asortat de minune cu rozul so