Treceți la conținutul principal

Pâine şi vin



     M-am tot gândit cum să vă povestesc despre experienţa pe care am avut-o joia asta, graţie evenimentului organizat de restaurantul Naan  şi mi-am dat seama că nu ştiu cum să încep. Până acum nu v-am mai povestit despre locurile pe unde am trecut şi asta nu pentru că nu mi-au plăcut, ci pentru că nu m-am simţit în stare să mă mobilizez şi apoi nici nu am experienţa necesară să-mi dau cu părerea în public. Dar de data aceasta mi-am luat inima în dinţi, pentru că mi-a plăcut enorm şi am avut multe de învăţat, aşa că mi s-a părut o idee bună să vă împărtăşesc impresiile mele personale. Şi subliniez personale şi adaug neprofesioniste, total subiective, aşa cum le-am perceput eu, o amatoare în ale vinurilor, însă iubitoare de ele şi animată în permanenţă de dorinţa de a mai învăţa câte ceva. Şi mi-ar plăcea să aud că datorită celor citite, v-am stârnit interesul şi aţi participat şi voi la un asemenea eveniment sau măcar aţi călcat pragul acestui local.
     Nu departe de strada Pitar Moş, loc de amintiri din tinereţe (puţin trecută pentru mine :D), căci acolo se află Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, s-a deschis restaurantul Naan, despre care am aflat de pe paginile Facebook şi care mi-a părut interesant la momentul respectiv, citind şi văzând felurile de mâncare din meniu. Însă ceea ce mi-a stârnit şi mai mult interesul a fost faptul că noul restaurant deţinea o colecţie impresionantă de vinuri şi mai mult decât atât, ceea ce eu nu am întâlnit, personal, în restaurantele în care am mai ajuns, un somelier. Ce anume, vor murmura, poate, cei ce nu sunt cunoscători în mod deosebit într-ale vinurilor? E vorba despre un domn care recomandă, prezintă şi îţi spune ce şi cum să faci când vrei să bei un vin deosebit, asortat perfect felului de mâncare pe care îl comanzi. Ovidiu Olteanu este somelierul pe care l-am întâlnit la Naan şi datorită căruia am petrecut o seară minunată, învăţând puţin despre vinuri, gustând nişte preparate delicioase, perfect alese atât pentru a pune în valoare vinurile degustate, cât şi pentru a fi puse în valoare de acestea.

     Evenimentul a avut loc în crama restaurantului, aflat la subsol, un loc tare cochet, intim şi aşa cum mi s-a părut mie, relaxant. Personalul tânăr m-a impresionat înt-un mod plăcut prin discreţia cu care ne-a înconjurat şi totodată promptitudinea cu care a răspuns solicitărilor. 





În aşteptarea participanţilor la eveniment

Au sosit!

     Vinurile degustate au fost de la Crama Licorna, Dealu Mare şi din spusele lui Ovidiu Olteanu, preparatele servite au fost special alese pentru a li se potrivi, ceea ce au reusit cu brio, după părerea mea.

Pregătind vinurile

  
     Pentru început am avut un amouse buche compus din monkfish, marinat cu sos teriaki şi ghimbir, în crustă de susan negru, cu piure de ţelină şi soia, lângă pâine toast şi o minunată lipie indiană- naan - caldă şi aromată; felul a fost acompaniat de un vin alb, un Riesling din gama Serafim, crama Licorna, Dealu Mare, un vin cu arome florale, cu gust de miere şi vanilie.




     A urmat un fel de paste, Pasta Florentine, paste proaspăt pregătite, umplute cu spanac şi brânză feta, sos marinara, un chips de parmezan şi sos pesto, lângă care am degustat un vin rose, sec, Cabernet Sauvignon & Shiraz, cu aromă de cireşe şi zmeură.




     Felul principal a fost un adevărat festin, frigărui din muşchiuleţ de berbecuţ la tandoor, cu roşii coapte şi ardei iute copt, sos de papaya cu coriandru şi mentă, bulgur cu legume, o salată de ceapă cu sumac şi aceeaşi pâine aromată, naan. I-a ţinut piept, l-a completat şi a fost pus în valoare acest fel de un vin roşu, sec, un Merlot aromat, cu note de fructe de pădure (noi am regăsit aroma de coarne), ciocolată, un vin puternic, cu o concentraţie mare de tanin. Recunosc faptul că abia am reuşit să gust din felul principal, pentru că deja nu mai puteam şi apoi mai aveam şi un desert ce se anunţa delicios. Şi dacă am avut ceva de comentat a fost faptul că, pentru gustul meu, am găsit frigăruia de berbecuţ uşor sărată. Să nu mă înţelegeţi greşit, împreună cu restul îngredientelor se armoniza perfect, dar eu mănânc mai degrabă nesărat, aşa că părerea mea e îngrozitor de subiectivă.





     Şi am ajuns şi la desert. Ce să vă mai spun? Mousse de ciocolată şi cheesecake, într-un duo delicios, cu un coullis de fructe de pădure, lângă care ni s-a servit un digestiv home made by Ovidiu Olteanu, eu l-am botezat origecello, căci este reţeta de limoncello, însă nu cu lămâie, ci cu portocale. Eu nu sunt băutoare de licori atât de dulci, însă am apreciat aroma ei deosebită şi, evident, m-am gândit la cât de bine ar merge în nişte fursecuri cu glazură :P.



     Acum dacă ar fi să spun care şi cum mi-au plăcut dintre vinuri chiar aş avea ceva probleme la primele două care se bat pentru categoria de preferate. Pe de o parte Riesling-ul răcoros, pe de altă parte Merlot-ul învăluitor ... greu de ales. Deşi l-am savurat cu plăcere, rose-ul nu pot să spun că a avut un impact atât de puternic, aşa că mai aştept şi alte soiuri, să văd dacă reuşesc să-mi reconsider atitudinea. 

     La fiecare fel, Ovidiu Olteanu ne-a dat toate informaţiile despre vinul ales, ne-a învăţat cum se face o degustare şi ce anume trebuie să urmărim pentru a face din degustare o experienţă de care să ne bucurăm şi din care să învăţăm, a venit la fiecare masă pentru a putea discuta cu noi, pentru a ne cere opiniile şi pentru a ne răspunde la întrebări. 



     Nici nu ştiu cum au trecut cele mai bine de 4 ore. Poate prea repede, aş spune, căci într-o atmosferă relaxantă, cu o mâncare bună, băutură pe măsură, servire ireproşabilă şi o companie plăcută, nici nu avea cum să fie altfel. Unde mai pun faptul că am învăţat atât de multe lucruri interesante (şi da, mi-am luat şi notiţe, mi-au mai venit şi idei - pe care le-am notat, evident)! 


     Şi am ajuns eu la o concluzie, de multă vreme ajunsesem la concluzia asta, acum am avut o confirmare, şi anume că gustul trebuie învăţat şi exersat, atât atunci când e vorba de mâncare, cât şi de băutură. Iar ca să ajungi să le combini astfel încât să le pui în valoare reciproc, e o artă. Despre care aş vrea să învăţ mai mult şi sper să am ocazia să particip la cât mai multe evenimente de acest fel. Lucru care e destul de posibil, după cum am auzit eu de la Ovidiu Olteanu, care are în proiect aşa ceva. Aşa că nu pot decât să le urez succes, lui şi echipei Naan, şi aş vrea să ştie că şi-au câştigat un client, un admirator şi, dacă vor mai avea loc astfel de evenimente, un elev abonat fidel.

     Şi mai am o dorinţă, acum că v-o împărtăşesc nu mai e secretă, ce sper să nu rămână între noi. Aş vrea să văd cât mai multe restaurante din Bucureşti şi din ţară care să aibă în echipă un somelier şi oameni cu un minim de pregătire în ceea ce priveşte o recomandare pe care să o poată oferi clienţilor în materie de băuturi alese. Asta mi-ar plăcea mie tare, tare mult! 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

File de somn la tigaie în unt și lămâie

     Nu țin minte să fi luat și gătit vreodată somn, sinceră să fiu. Mama ne făcea când eram mici, pane, și dispărea ca prin minune. De când cu toate felurile de pește apărute pe piață, eu una mă simt uneori debusolată, așa că  mă uit după chestii simple, care nu necesită mare filosofie când vine vorba de pregătit, să fie proaspăt și cu puține oase. De aceea, poate, prefer somonul sau păstrăvul, sunt pești cu o carne gustoasă, nu au oase mici și cele pe care le au se scot ușor, se fac repede. Și recunosc faptul că nu m-am documentat din cale afară în ceea ce privește pregătirea altor feluri de pește, așa că am rămas fidelă față de cele anterior menționate (nu am luat în discuție conservele de pește și nici fileul de pește afumat, ele sunt altă mâncare de pește). Așa că ieri, plimbându-mă prin piață, am trecut și pe la pescărie să întreb de pește pentru Crăciun (da, așa sunt eu mai ciudată și m-am hotărât să fac ceva cu pește, că altă carne nu mănânc). Și mi-a atras atenția fi

Gogoși cu maia la cuptor

     Când mă gândesc la gogoși, invariabil îmi aduc aminte de gogoșile făcute de mamaia mea, întotdeauna într-o cantitate impresionantă (vreo 2 ligheane mari, în care făcea toamna și gemul de prune), ninse cu zahăr pudră, simple sau umplute cu dulceață sau creme felurite, una mai delicioasă decât cealaltă. Nu m-am încumetat să fac până acum gogoși nu din neștiință sau lene, ci doar pentru că acum, deși pofta mă mai încolțește, nu mă încântă ideea de baie de ulei, deși n-ar fi așa o tragedie dacă m-aș rezuma și eu ca omul la 1-2 bucăți (mda, s-o credă mutu' că aș putea să mă mai opresc :)) ). Și apoi nici drojdie n-am mai folosit de multă vreme (cred că se face mai bine de un an), așa că am tot amânat momentul, am găsit substitute ( gogoșelele astea chiar au fost gustoase și rapid de preparat) și tot n-am făcut (de cumpărat nici măcar nu m-am gândit, căci sunt tare mofturoasă la chestiile provenite din bucătăriile stradale). Dar într-un final mi-am luat inima în dinți și am făc

Somon la tigaie cu broccoli si sparanghel

     Pentru că de cele mai multe ori lucrurile simple sunt și cele mai gustoase, când vine vorba de pește, eu una prefer să îl fac cât mai simplu, dar nu refuz și o rețetă ceva mai elaborată din când în când. :)       Și pentru că somonul e un pește mult prea gustos și bogat, prefer să îl fac simplu. Iau în general file de somon cu tot cu piele, îl curăț și îl verific să nu mai aibă oase și îl usuc bine cu prosoape de bucătărie. Apoi îl sărez și-l piperez pe ambele părți și îl pun în tigaia bine de tot încinsă, în care am turnat și puțin ulei de măsline, pe partea cu pielea. În funcție de grosimea file-ului îl țin între 5 și 7 minute pe o parte, apoi îl întorc pe partea cealaltă și îl țin cu 1-2 minute mai puțin (4-6 minute). La final îl întorc din nou pe partea cu pielea și storc peste el suc de lămâie și-l mai las 1 minute. Și asta e tot.       Așa am făcut și astăzi la prânz, iar lângă am avut o garnitură delicioasă, de un verde care s-a asortat de minune cu rozul so